Prezentare

Cazare

Restaurant

Rezervare

Prezentare

În inima vie a ținutului îndepărtat, în nepretuitul decor sălbatic al Deltei Dunării, acolo unde tradițiile pescaresti au origini străvechi și întregul univers al locatarilor se îmbină armonios cu natura, acolo este situat Hanul Pescarilor Crișan. Satul al cărui nume il poartă, este situat așadar, pe cel mai navigat dintre Canalele Dunării, pe canalul Sulina.

Ambianta și decorul caracterizate de o distincție în design și amenajările împrejurimilor, atât a hanului cât și a întregii zone, atrag turiștii în cea mai mare măsură pentru a petrece o vacantă desavârșită în relaxare și bună dispoziție neîntreruptă. Atmosfera din Delta Dunării abundă pretutindeni, prin peisaje de vis, iar hanul, aflandu-se în inima deltei, reflectă cu fidelitate toate elementele pescarești, aroma salbatică a florei și faunei precum și pulsul local, unul parcă rupt de cotidian, aparte în cele mai mici amănunte.

Ceea ce mai oferim pe langă restaurantul pus la dispozitie, sunt petreceri organizate nunti, botezuri, onomastici, petreceri private, team building, etc. Și pentru ca vacanța la noi să fie cea mai tentantă, va asigurăm loc de plajă, pescuit pe pontoanele din locație, 5 bărci de pentru pescuit tip laguna cu motor, rummy, table, șah, etc., toate pentru a vă asigura o sedere de neuitat.

Hanul Crișan poate oferi la cerere transportul turiștilor din municipiul Tulcea. Pentru mai multe detalii vă rugăm să ne contactați.
  • delta dunarii crisan - Panorama
  • delta dunarii crisan - apus
  • delta dunarii crisan - apus2
  • delta dunarii crisan - pescar
  • delta dunarii crisan - piscina
  • delta dunarii crisan - ponton
  • delta dunarii crisan - restaurant
  • delta dunarii crisan - sulina

Newsletter

Pentru a primi ultimele noutati, introduceti

Social media

Newsletter

Pentru a primi ultimele noutati, introduceti

Social media


Copyright © 2018 | Toate drepturile rezervate.

Foto & Design by Stevenson design Stevenson Design

Copyright © 2018 | Toate drepturile rezervate.
Foto & Design by Stevenson design Stevenson Design